Urmează o cronică laudativă, așa că scepticii sunt rugați să se îndepărteze de ecrane. Glumesc (parțial), dar chiar am citit o bunăciune de roman detectiv care mi-a pus creierul în priză și a reușit să mă scoată din starea de apatie în care mă aflam de câteva săptămâni (mă conving încă o dată că romanele de suspans sunt perfecte pentru a stimula apetitul cititoresc).
Dar să începem cu începutul. Romanul „O casă mortală” de Anders de la Motte și Måns Nilsson, tradus la editura Crime Scene Press, îl surprinde în prim plan pe detectivul Peter Vinston și pe colega sa de arme, polițista Tove Esping. Cei doi fac cunoștință în timpul unei anchete legate de moartea unei agente imobiliare care pare să fi trecut drumul des unor persoane influente. Decesul ei subit și foarte ciudat, într-un cârlig metalic artistic, pare să bulverseze întreaga comunitate, deși defuncta nu se prea bucura de popularitate în localitate.
Toți cei implicați pot avea de spus multe despre Jessie, victima, dar preferă fie să răbufnească, fie să se întâlnească pe furiș. Peter, venit într-un concediu medical și dornic să-și revadă fiica, Amanda, este prins în mrejele anchetei și începe să dezlege mistere de foarte mult timp îngropate.
„O casă mortală” mi s-a părut foarte bine scris, convingător și tranziția de scriere în două voci mi s-a părut aproape insesizabilă, față de alte duete literare pe care le-am mai citit. Anders de la Motte și Måns Nilsson au reușit să creeze personaje armonioase, bine definite, cu un background, dar fără o abundeță de detalii și elemente inutile. Dimpotrivă, mi s-a părut că au „emulsionat” narațiunea suficient de bine cât să nu plictisească și să capteze atenția publicului.
Un alt punct forte pe care nu-l pot trece cu vederea este prezența unor plot twist-uri foarte bine definite, astfel încât situația să devină mai complicată și mai amplă. În plus, autorii nu par să se teamă de ramificarea ideilor și subiectelor, împletind armonios temele centrale cu anumite frământări personale ale eroilor centrali.
Raliat la realități, romanul scoate în vileag natura reprobabilă a oamenilor în circumstanțe de care depinde propria lor bunăstare. Până unde sunt ei în stare să meargă pentru a nu lăsa un străin să se amestece în afacerile lor curente.
Nu cred că voi greși, dacă voi afirma că „O casă mortală” este unul dintre romanele de suspans cele mai „pline”, care nu te duce liniar din punctul A (crima) în punctul B (dezlegare), ci te poartă prin toate secretele și destinele celor implicați.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți bine scrise, excelent concepute ca narațiune, cu un deznodământ absolut neașteptat, atunci treceți „O casă mortală” pe lista de lecturi curente.
Despre carte au scris și colegii din Crime Club. Căutați-le cronicile și prindeți o porție de inspirație
Fata Cu Cartea 