Bună seara, scumpii mei cititori! Am decis în seara de azi să scriu despre o carte neterminată. Veți spune că e ciudat. Posibil. Însă nu pot să nu scriu despre ea. E ceva straniu și totodată ambiguu în ea. Titlul „Supunere” al lui Michel Houllebecq e pentru mine o revelație, deoarece vine parcă să reflecte apatia existentă în societatea moldovenească prezentă. Nu, nu e un roman pe placul tuturor. Mai degrabă e o carte incomodă. O predicție de viitor care cu sarcasm analizează evoluția geopolitică a Franței, în persoana unor politicieni ca Marine Le Pen (care parcă bate aerul cu pumnii în timpul speech-urilor sale electorale) sau François Hollande (pe care autorul pînă în anul 2017 îl consideră un eșec, un personaj dispărut din arena interesului civic francez). Personajul central, profesorul de literatură François, specializat în opera lui Huysmans, face practic o istorisire de jurnal al aventurilor sale amoroase de eșec într-un fundal insurecțional parisian. Marea și probabila unica lui dragoste (deși el simte încă incertitudine) Miryam, o studentă evreică îi face scurte vizite senzuale și îi provoacă lungi letargii meditative îmbinate cu o lene profetică. E un roman destul de static, deși tematica ar trebui să abunde în emoții și trăiri. Houllebecq a renunțat la a împoțoțona realitatea, ci per contrario a lăsat-o să curgă pe făgașul său pasiv. Practic jurnalul trăirilor lui François are două fundaluri: cel personal sau ambiental în care el își descrie organismul ca pe o „conjuncțiune de organe” gata să cadă în desuetudine după 50 de ani și cel patriotic rarefiat în discuțiile de salon ale parisienilor beaumonzi. Cert e că temele abordate cad în extreme atît de pesimiste și totodată atît de surrealistice încît cititorul poate chiar să nu mai distingă realitatea de ficțiune. Per exemplu, eventualul cîștig în alegerile parlamentare al unui partid musulman, al cărui scop este de a cîștiga supremația educațională, implementînd religia cornică în învățămîntul francez (foarte probabil autorul a dorit să sublinieze problematica interrasială și culturală existentă în Franța contemporană). Astfel, deși e un roman profund politizat reușește să mențină interesul cititorului prin teluricul trăirilor eroului central.


  

Deci, după parcurgerea a aproximativ 80% din carte, nota mea e de 7 din 10.

Minusuri:

  1. extrem de politizată
  2. Un pic snoabă
  3. Ar putea părea plictisitoare, iar apelarea la un limbaj licențios o distorzionează

Plusuri:

1. E totuși o carte profetică (a se vedea argumentul din Le Monde)

2. E profundă prin detalii

 Despre autor:

Michel Houellebecq s-a născut cu numele Michel Thomas în 1958 (după unele surse, în 1956), la Réunion, teritoriu francez „de dincolo de mări” în care mama sa, medic anestezist, a fost detașată cu serviciul vreme de câțiva ani. Mama și tatăl său (ghid montan) se dezinteresează repede de băiatul lor, trimițându-l mai întâi în Algeria, la bunicii materni, unde rămâne până la vârsta de 6 ani. Este încredințat apoi bunicii paterne, Henriette Houellebecq, al cărei nume avea să-l adopte ca pseudonim literar. Urmează liceul și apoi cursurile Institutului agronomic Paris-Grignon, devenind mai apoi elev la Colegiul de cinematografie, École nationale supérieure Louis Lumière. (Biografia autorului)


Lecturi frumoase! Pînă la o nouă carte!

Reclame