image-16-04-16-08-27-1Îmi place literatura rusă, ba nu mai corect ar fi  să spun că ador literatura rusă. Iată de ce răscolindu-mi biblioteca am descoperit-o. Stătea cuminte în 2 volume verzi, catifelate, numai bune de citit. Am întîlnit-o cînd venea în vizită la fratele său în Moscova. Mi-am imaginat cum coboară din tren în frigurile iernii ruseşti, cu o blană de nurcă şi mănuşi de catifea. O femeie fatală, una care iubeşte pînă la moarte sau moare pentru iubire.  O văd cum îl cunoaşte pe El, tînăr sergent, dornic de aventuri, dar instantaneu străfulgerat de o dragoste imposibilă…

În ciuda acestui început siropos, romanul „Anna Karenina” e unul destul de dificil în parcurgere. Simţeam uneori că dispar în descrieri, în meditaţiile filosofice ale lui Levin sau în furtunile lăuntrice ale Annei. Adeseori simţeam frigul anturajului expus în carte, alteori vedeam clar moşia lui Levin, cu caii şi Agafia Petrovna, mîna lui dreaptă. Imagistica şi descrierele lui Tolstoi au o profundă încărcătură senzorială, care parcă te mută într-un decor teatral, unde se joacă viaţa şi moartea. Tolstoi a reuşit să transmită o coloristică şi un contur foarte bine definit fiecărui personaj în parte, dar mai ales a reuşit să construiască tipologia şi combinaţiile perfecte între eroi. Linia de subiect care e multiplă, dar în acelaşi timp fluentă permite cititorului să revină de fiecare dată asupra cărţii, neavînd anumite lapsusuri. Totuşi cataloghez această carte ca una dificilă, şi nu doar pe criteriul genului său clasic. Mai degrabă problema rezidă în contextul istoric al cărţii (problema slavă, eliberarea mujicilor), cît şi în problematica personajelor, cu care poţi rezona în unison numai dacă ai simţit un astfel de spectru emoţional. Sunt ferm convinsă că ateii nu ar citi-o, deoarece are un substrat religios extrem de accentuat, datorat vieţii austere duse de Tolstoi, fapt certificat în autografia acestuia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lev_Tolstoi). Acuitatea cu care analizează curente filosofice apărute în acea perioadă a adus un plus valoare lucrării absolut inestimabil, pentru că eu ca cititor am resimţit necesitatea de analiză, de a-mi răspunde la întrebarea: Cine sunt eu? De ce sunt aici? Care îmi e menirea?

Poate va fi ciudat, dar din întreg romanul, receptivitatea mea a fost mai aproape de personajul Levin, deşi s-ar părea că fiind femeie ar trebui să îmi focusez atenţia pe eroina centrală. Totuşi, acest moşier ateu parcurge o existenţă extrem de fragilă între o necredinţă totală, o sinucidere morală şi o renaştere întru credinţă. Dragostea lui pentru Kitty are ceva aproape metafizic, cu un substrat foarte sensibil (scena naşterii fiului său îi implantează un şoc atît de emoţionant, încît sentimentele sale faţă de Dmitrii vor purta iniţial un caracter de dezgust, dezamăgire). La rîndul său Kitty mi se pare extrem de infantilă, genul de femeie care dificil parcurge maturizarea şi adeseori aproape refuză să o facă. Totuşi tandemul lor e de o complexitate minunată, deoarece reuşesc să se îmbine perfect.

Pe o altă avant-scenă se află cuplul Vronski-Karenina, care pe întreg parcursul operei dau dovadă de un egoism feroce. Sunt 2 eroi extrem de puternici, iar coliziunea lor are ca urmare o fatalitate. Dragostea lor are o putere distructivă, fapt care va măcina atît personalitatea ei, cît şi egoul lui, Vronski îmbătrînind subit după sinuciderea ei.

De ce mi-a plăcut acest roman? Am decis să punctez, pentru a-mi rememora propriile emoţii pe marginea acestei lecturi:

  1. a fost un roman luuuung. Şi este un plus, deoarece am putut trăi intens şi pe deplin tot scenariul.
  2. atmosfera formidabilă. Cui nu îi sunt pe plac balurile şi saloanele mondene ale societăţii petersburgheze?
  3. dragostea şi credinţa, care au format doi pilonii de neclintit ai romanului.
  4. filosofia şi portofoliul de valori propagat, care a dat de gîndit.

În dosarul meu de lectureur, acest roman primeşte nota maximală, iar cu Tolstoi voi continua să fac cunoştinţă după o scurtă dietă literară.

Pînă la noi lecturi!

image-16-04-16-08-27

Reclame