„Nu gând îţi este greu primeşti ajutor, ci când vrei să ieşi din greu”

Mi-am tot amânat această recenzie în speranţa că voi reuşi să o ticluiesc cu multă îndemânare, dar aşa precum bine se ştie lucrurile se fac exact în momentul potrivit. Aşa se face că în momentul când alegeam cu ce lectură să încep luna august (da, ştiu, a trecut ceva timp de atunci), mi-am îndreptat paşii spre volumul „Codul lui Zoran”, semnat de către autoarea Corina Ozon, apărut la editura Herg Benet” în 2018, în colecţia Radical din 7 (cartea poate fi găsită aici). Sunt din fire foarte sceptică faţă de autorii contemporani care încearcă să creeze romane detective, probabil pentru că sunt o amatoare a clasicului şi am crescut cu cărţile Agathei Christie.

Mare mi-a fost fericirea să dau peste o carte cu adevărat bună, cu un subiect plăsmuit în cele mai frumoase tradiţii ale genului. Chiar de la început volumul deschide intriga, ducându-ne cu gândul la o naraţiunea care cu siguranţă va fi pe măsura aşteptărilor noastre:

„Nimeni nu ştie cum va sfârşi. Doar îşi imaginează frânturi din memoria prafului de stele rătăcitoare prin galaxii”

Din acest pasaj iniţial se vede că autoarea încearcă să dea tonul unei cărţi alerte, definite de un impuls clar: să ofere o istorie cu morală şi semne de întrebare. Şi acest lucru i-a reuşit din plin. Îl avem astfel, în prim plan, pe eroul nostru Barbu, exemplul clar al decadenţei fulminante. Omul care pierde totul pentru a-şi regăsi totul. Acesta devine parte a unei societăţii obscure, acolo unde vagabondajul, sărăcia şi mizeria sunt puncte concentrice, formând o plasă de păianjen, din care fie se iese golit, fie mort. Personajul central este construit din rămăşiţile umane ale unei epave. Rămas pe drumuri din cauza unei dependenţe şi a unor datorii băneşti, acesta încearcă să lupte cu penuria spiritului, balansând între a rămâne om şi a nu uita. Fuga pe care o încearcă şi maniera cu care îşi abandonează familia, îl pot face îndezirabil cititorului sau cel puţin în primele pasaje eu îl dispeţuiam, dar doar până începi să îi înţelegi acţiuni şi să percepi că în anumite momente ale existenţei exasperanta fugă este cea mai potrivită cale.

Deşi rămas cumva la marginea comunităţii umane, acesta avea tabieturi uzuale, rămase încă din trecut:

„Se bărbierea în oglinda de pe perete, deasupra chiuvetei, îşi tampona faţa cu un aftershave ieftin. În fiecare zi îşi lua o altă cămaşă, ţinea foarte mult la aspectul acesta, era printre puţinele lucruri care-l revalidau ca om” 

De apreciat maniera în care autoarea noastră şi-a construit eroul principal, dezgolindu-l mai întâi de un trecut sănătos, aruncându-l apoi într-o ghenă, aidoma Purgatoriului lui Dante, din care acesta să iasă cumva purificat. Chiar dacă acest lucru poate suna prea melancolic, acest Barbu este demonstraţia validă a renăscutului, a omului care îşi acceptă trecutul în speranţa că acesta va dispărea de la orizont.

Pe lângă figura principală a naraţiunii, Corina Ozon construieşte şi două personaje secundare, care completează natural povestirea. Îl avem, pe de o parte, pe Zaharia, schiloditul înţelept, iar, pe de altă parte, pe Marta, femeia care îşi pierde iubitul în lupta pentru dreptate. Ambii vin să dea un curs aparte, transformând linia de subiect într-o prezentare diametral opusă a stărilor umane, de la sărăcie lucie până la un lux comod.

Vieţile tuturor sunt însă dictate cumva de misiunea unui atare Zoran (titlul cărţii vine să dezvăluie misiunea acestuia, adică de purtător al unui cod), un om despre care toate personajele vor vorbi cu respectul cuvenit pentru meritocraţia cu care luptă împotriva răului. Cumva acest Zoran este un fir roşu care leagă întreg subiectul, planând peste destinele tuturor celor implicaţi în acţiune. Am apreciat maniera în care autoarea i-a oferit caracteristicile unui om de înaltă virtute, al cărei soartă vitregă s-a încheiat subit.

Deoarece acest gen de roman nu se completează cu maniera de a face spoilere, nu o să vă dau mari detalii asupra subiectului, ci o să vă îndemn să căutaţi cartea, cu care sunt sigură că veţi petrece o seară de toamnă minunată. Pentru mine Corina Ozon a fost, alături de alţi autori români ai momentului, o revelaţie, iar maniera sa de a scrie se potriveşte perfect cu dispoziţia mea cititorească. Am apreciat felul cu care descrie stările emoţionale, circumstanţele, scenele epice, dar mai ales felul cum trasează concluzii. Iată una cu care îmi doresc să închei această recenzie:

„Iar de trecut nu te poţi ascunde, oricât de mult fugi, te va găsi oriunde, atunci când te aştepţi mai puţin”

Codul lui Zoran

Reclame